Poezie

Cristian Em Stefănecu-Grupaj Liric

Dumnezeul meu absurd

toate mi-s absurde
nici nu mai iubesc nici nu mai urăsc
n-am de ce și nu știu cum
mi-am lăsat credințele deoparte
toate sunt absurde
și toate-n jurul meu
sunt în chinurile lumii gol
goliciunea e însăși moarte
moare Dumnezeu în mine
și eu sting și eu sting o lumânare
renegând divinitatea
n-am forme și n-am culori
n-am imagini n-am miros
n-am auz sau simțuri clare
să-mi dau seama ce-am făcut
când am realizat absurdul
și l-am înțeles pe tot
în derivă rătăcind
tot negând negând negând
Dumnezeul meu absurd

Incendiu

câte zdrenţe încă port
de la ultimul incediu
pe care l-ai lăsat în urmă
inima-n franjuri
plămânii sparţi de-un suflu arzător
mâinile roase de-atingeri tăioase
și-un suflet pe-un covor de Buhara
în mijlocul cerului meu e-o gaură
plină cu Soare cu lună cu stele
toate înecate-ntr-un ochi de-al tău
chiar şi perdeaua
cea dintre lumea dinăuntru
și cea din afară
stă mărturie unui dezastru
purtându-ți sigiliul
sărutul de-adio

la a nu ştiu câta pierdere de vieţi omeneşti
ai să te opreşti o clipă
şi poate-ţi vei aminti
a nu ştiu câta victimă ce te iubea

probabil eu

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *