Poezie

DANIEL CORBU -LAPIDARIILE SAU DESPRE SÎNGERAREA PĂSĂRII ÎN ZBOR (POEME)

Daniel Corbu (n. 7 aprilie 1953Târgu Neamțjudețul Neamț) este un poet și eseist român. Din 1990 este membru al Uniunii Scriitorilor din România – USR, în filiala Iași. Este considerat de academicianul Mihai Cimpoi ca fiind liderul generației de poeți optzeciști,[2] dar criticul literar Gheorghe Grigurcu consideră că poetul cultivă un lirism particularizat, neîncadrabil în șabloanele „generaționiste”. Criticul literar Theodor Codreanu îl consideră pe Daniel Corbu unul dintre „bacovienii” generației ’80, iar poetul George Vulturescu afirmă că poetul nemțean este cel mai orfic dintre poeții optzeciști.

În prezent este senior editor al revistei de experiment literar Feed Back.

Mulțumim, pe această cale, pentru interesul de a publica câteva poeme alături de noi în „Solitudinea – Revistă de Cultură și artă”.

LAPIDARIILE SAU DESPRE SÎNGERAREA PĂSĂRII ÎN ZBOR

Motto:
,,Lumină de la fiecare ieri
Primit-au unii ca să poată merge
Pe drumul plin de pulbere al morții”
Shakespeare

Aproape totul despre mine am spus.
uneori prea amănunțit
fărîmițat pînă la fleacuri.
Alteori câte-un pretins adevăr și chiar
amintiri din ferecate infernuri și precum
micile așchii din stînca muntelui
luminate frînturi din misterele spațiului
lăuntric.


APROAPE TOTUL DESPRE MINE AM SPUS
chiar și sîngerarea păsării în zbor
mi-a răsărit în cuvinte
numai Moartea cea nedezlipită ca umbra
n-am putut s-o descriu. Numai moartea
n-am putut s-o descriu.
Acum încremenit între da și nu

ce-aș mai putea să adaug
cînd lumea e un lung coridor


de surîsuri fragile
iar în feericul sat planetar
pe lîngă mine defilează
atîta stress și atîta disperare la liber.

PRIN URECHILE ACULUI DUIOS CĂMILA TRECEA

Doamne, nu tulbura apa fîntînii
în care m-am oglindit ani la rînd !
Pentru că nici acoladele nici stressul nimicului
din tirbușoanele nopții
nici luna uitată pînă tîrziu
în pahar

nici vreo gloriolă amanetînd metropolele lumii
(pe lîngă care minunea de la Cana Galileii
pare un scîncet)

n-o tulbură.

E ora astrală în care
vin semne din capitala unui blestem.
Se poate prinde-un atom dintr-o clipă
de geniu o strigare de gînd ieșit din
canonicul rînd.
Printre ne-nțelese euhrastii văd îngerul
și aspectul copulativ al verbului
a fi ființă.
Cui îi pasă că zac în zădărnicii
ca o icoană uitată prin ierburi.
În fiecare noapte
visez niște caravane-n deșert.
Nu vreau să uimesc.
Acesta e chiar
SFÎRȘITUL.

ÎNTR-O EUROPĂ BĂTRÎNĂ ȘI TRISTĂ

Prin urmare
știam că nu sunt decît o mică înflorire a
Nimicului o efemeră protuberanță

a golului

un fel de zi mai lungă decît veacul
dintr-un eon agitat ca o încălecare
de timpi.
M-am născut tîrziu întrs-o Europă bătrînă și tristă
fardată ca o actriță la ultimul ei bal.

M-am născut tîrziu
hărăzit a citi cuvînt cu cuvînt cartea întîmplărilor
în aerul sacerdotal al dimineților mele.
Era tîrziu.
Cu o piatră ca privirea tăioasă a morții
Cain îl omorîse deja pe Abel
Corabia lui Noe își aflase sfîrșitul
pe muntele Ararat
cu mare zgomot Sodoma și Gomora

se prăbușiseră
și implozia florii păcatelor încă mai persista
pe coridoarele lumii.
Iisus scrisese pe nisip misteriosul nedescifratul cuvînt
și-l împărțise în patru zări prin cele

o mie de vînturi.

Don Quijote învinsese morile de vînt
ale Europei
iar Hamlet își dădea obștescul sfîrșit
anunțînd doritorii de breaking news
că mereu e ceva putred în Danemarca.
Imnele vedice – dulci jelanii ale ființei încurajatoare
de iluzii – erau cărate cu rikșa
la curțile traducătorilor din München șiManchester.
Cu o fără de armă biruință
Beethoven scrisese Simfonia a noua – Oda Bucuriei.
În sfîrșit, Robinson Crusoe părăsise

sălbatica insulă

grecii probau oboseala zeilor
Raskolnikov abia-și ascunsese toporul pătat de
sîngele crimei

undeva în Kilimanjaro
pușca lui Hemingwai își cheltuiseultimul glonț
iar după un veac de singurătate
prietenul Marquez își rostea declarația de adio.
M-am născut într-o Europă bătrînă și tristă.
Era tîrziu.
În zadar căutam să dau zadarului un sens.
Visele îmi erau un Eden împodobit cu mirare.
În fiecare zi încrustam ceva pe dantela unei furtuni.

ŞAH ORB

O, Feodor Dostoievski, în paginile tale apune luna
şi răsare Moartea!
Osîndit ca şi tine
probez labirintul şi deşertul barbar
apoi strig:
DACĂ NUMAI PENTRU ATÎT AI FĂCUT OMUL, DOAMNE,
E PREA PUŢIN!
Apără-l, Doamne, pe prietenul meu mort de fericire
pe cîmpurile sintaxei,

pe actorii aşteptînd replici şi gesturi suflate din
culisele lumii!
Ocroteşte-i, Doamne, pe fumătorii de marijuana
pe cititorii în stele
pe beţivii din gări şi din porturi modelînd norii magelanici

ai depărtării!
Apără-i pe artiştii boemei, cei alunecaţi
în alcooluri
şi nu te bucura cînd vezi cam li se chirceşte
steaua

şi cum li se usucă trecutele glorii!
Apără-i, Doamne, pe rătăciţii în inima mea!

MUNCH NOICE FOR NOTHING
(Cade şi masca liniştii)

Cade şi masca liniştii.
Mă gândesc la cei care-au fost de faţă
la moartea primului zeu
la cei care-au întors capul şi-au văzut Sodoma în flăcări
la febra saliva şi gloria celulară
a oricărui muritor.
Cade şi masca liniştii.
Se-nalţă în schimb EROII DE HÎRTIE
AI DOMNULUI ROLLAND BARTHES
CUVINTELE OBOSITE DE LUME.
Poate că trebuie să existe
un haos final
o harababură a semnelor
o vlăguire a păcatului primordial
momentul cînd emoţia-şi întinde plasele
şi aşteaptă prada uşoară
iar iluziile se transformă-n cadavre
pe care oamenii uită

să le mai îngroape.

Cade şi masca liniştii.
Iar eu poate fără noimă întreb:
Voi chiar mă vedeţi prin umbra acestui
fir de speranţă îmi cîntăriţi vorba privirile încrucişate pe
lucruri deseori scrîşnitul din dinţi şi lehamitea
VOI CHIAR MĂ VEDEŢI PRIN RAZA DE FRIG
A ACESTUI ACORD MONOCORD?

POEMUL PERIPATETIC

De ani şi ani plimb pe străzi
ideea unui poem
de parcă mi-aş plimba propria-mi moarte.
Deseori prietenii vorbesc
înşirînd verzi şi uscate despre glorie
sex sau politică şi nu-i aud.
Poemul nescris zumzăie în urechi
şi mă scoate pe străzi
intru în bodegile unde altădată
prezidam mese de prieteni.
Să luăm o bere zice Lessy, asta mai
saltă glicemia!
Luăm bem în tăcere
eu simt cum poemului încep
a-i creşte solzişorii
brusc mă ridic şi ies iar pe străzi
ies prin pieţe aici totul se vinde şi totul se
cumpără paradisul murdar poate ajunge
pînă şi-n grădinile suspendate
pînă şi în privirea lui Orfeu întoarsă spre
Euridice.
DE ANI ŞI ANI PLIMB PE STRĂZI
IDEEA UNUI MARE POEM
DE PARCĂ MI-AŞ PLIMBA PROPRIA MOARTE.

FERESTRELE OARBE

Oricînd un vers amar va-ntîrzia în mine.
Trec orb și surd prin
toamna cu fantomatice suspine
pe-aceleași străzi călcate de sclavi
și de-mpărați.

Mulți zice-vor:
Uite-l pe Daniel Corbu
poetul blestemat ce scrie despre ființă
univers despre necunoscute glorii și istorii
ale sinelui
despre agonii cetăți obosite și alte aiureli
metafizice și este dușmanul de moarte
al poeziei roz!
Iată-l pe cel jefuit de îngeri și nopți

pe cel ce poartă în vers holograma ruinii !
Se spune c-ar admira potopiții de haruri
hohotul cruciadei divine
că ar purta în fiecare rană un sacerdot
al sardanapalnicei vorbiri.
Dar eu sunt trecătorul posac
pe-aceleași străzi printre aceleași zădărnicii
sunt cel ce șterge cu grijă
ferestrele oarbe ale desăvîrșirii.
ORICÎND UN VERS AMAR VA-NTÎRZIA ÎN MINE.

POEM DE DRAGOSTE


Unei necunoscutedin secolul XXIV


Aveam

patru sute

de ani

cu profilul romantic

de însingurată

bacantă

tu mi te uitai

prin

cărți

s

u

r

â

z

â

n

d.

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *