Interviu

DE VORBĂ CU DOMNUL PROF.UNIV. DR. LIVIU ANTONESEI – SCRIITOR

O mare personalitate, domnul Liviu Antonesei (n.25 aprilie 1953) este scriitor, cercetător, publicist, politician actualmente retras din politică, profesor universitar la Iași.

A fost redactor-șef adjunct al revistei Opinia Studențească, iar, mai apoi, la valoroasa revistă Convorbiri Literare.

Impresionați de experiența lui profesională, am hotărât să îi adresăm câteva a întrebări.

1.Sunteți deja un scriitor consacrat, ați scris volume științifice, eseuri, proză și versuri. Ați ocupat funcții de conducere în numeroase reviste literare românești ș.a.m.d. Ce nu se știe despre dumneavoastră sau ce este mai puțin cunoscut despre omul Liviu Antonesei? 

Întrebarea surprinde bine relativa popularitate de care mă bucur în viața publică și direcțiile, poate prea multe, spre care merge interesul meu. În general, cred că se știu cam toate lucrurile care contează pentru suprafața ființei. Dacă mergem mai înăuntru, de bună seamă că nu se vede cât costă toate acestea, nu se vede nici consumul de energie – slavă Domnului, cred că am venit în această lume cu un surplus energetic! – nici faptul că, structural, sunt un om introvertit. Din fericire, sunt și unul cordial, empatic, interesat de lume și de ceilalți locuitori ai acesteia, oameni, plante, animale, cum spunea o enumerare dintr-un joc din copilărie. Pe deasupra, sunt și un om foarte curios în mai toate privințele, iar aceste două trăsături au condus cumva la redefinirea mea în direcția unui oarecare echilibru între intro și extraversiune. Însă unul precar, uneori îmi vine să-mi iau lumea în cap și câteodată mi-o și iau, mă ascund, mă retrag la umbră o vreme… 

2.Ce faceți atunci când nu scrieți? 

Cum se vede și din pasajul anterior, fac de fapt o mulțime de lucruri, mă plimb, călătoresc, ascult muzică, mă întâlnesc cu prietenii și încă punem lumea la cale. Dar mai ales, citesc. De la 4 – 5 ani, de când bunica Ruxandra m-a învățat să citesc și să scriu, pe Biblia ei în format mic, adusă de tata din război, nu mă opresc din citit. De vreo câteva decenii, și din recitit. Din fericire, pot citi și când fac alte lucruri, ascult muzică în vreme ce citesc, călătoresc cu un bagaj format în mare parte din cărți. În ultimii ani, m-am obișnuit să citesc și formate electronice și car mai multe cărți în laptop decât în rucsac! 

3.Care sunt, din punctul dumneavoastră de vedere, „ingredientele” cheie pentru o carte reușită? 

Voi vorbi din experiența mea de cititor, oricum am citit de câteva mii de ori mai multe cărți decât am scris! În primul rând, o carte trebuie să fie rotundă, autosuficiența, să nu simți că lipsește ceva sau că are burți. În al doilea rând, să nu rateze finalul, finis coronat opus nu-i vorbă în vânt. Finalul poate rămâne deschis, dar nu trebuie ratat. În al treilea rând, o carte nu trebuie să fie contradictorie decât dacă contradicția e un efect premeditat. În sfârșit, deși probabil nu mai sunt și alte condiții, să fie suficient de originală ca temă, viziune etc. ca să nu ai senzația că ai mai citit-o! Sînt autori care se repetă, sunt autori influențați prea mult de alții fără ca măcar să-și dea seama. Cititorul experimentat observă asemenea lucruri. 

4.Ce cărți citiți? Ce aveți în vedere atunci când alegeți să citiți o carte? 

Citesc enorm și foarte diversificat. Citesc noile cărți ale autorilor români la care m-am oprit, inclusiv ale celor din generația mea și cele de după mine. Dar sunt foarte atent și la noii veniți, iar faptul că vin mulți și unii foarte buni mă reconfortează, nu am senzația că literatura se va termina cu mine. Dar mă interesează și ce se întâmpla de vreo trei decenii și în literatura din domeniul științelor antropologice de la noi, unde constat un salt spectaculos, îndeosebi în ceea ce privește abordarea mentalităților și imaginarelor sociale, dar și cercetările socio-politologice. Încerc să înțeleg, pe cât îmi este posibil, cum e lumea în care trăim și spre ce ne îndreptăm. Și pentru că vorbeam de recitiri… În ultimii cinci-șase ani, am recitit cam toată marea proză anglo-saxonă modernă și am citit ce nu citisem încă. I-am recitit pe clasicii ruși, mergând la zi, pentru că există o extraordinară literatură rusă contemporană. Prin asociere cumva, am trecut prin literatura polonă, cehă, balcanică. Acum recitesc proza modernă și contemporană franceză și mă gândesc deja la cea de limbă spaniolă, ceea ce înseamnă și fabuloasa proză sud-americană… Să am eu vreme înainte, că de citit și recitit există pentru multe vieți! 

5.Care este cea mai mare încercare prin care ați trecut ca scriitor și cum ați depășit-o? 

Cea mai mare încercare, pe care din păcate nu am depășit-o este cea a romanului. Am în cap subiectele destul de elaborate pentru cinci, poate șase romane. Acum vreo cinci ani, într-o primăvară, am scris destul de repede patru capitole dintr-unul. Am și publicat un capitol într-o revistă, ca să-mi fie rușine să nu merg până la capăt. Ei bine, pe când scriam destul de vioi, a venit sesiunea de vară, aveam sute de teze de citit, corectat, notat, a devenit imposibil să fac ambele lucruri. M-am oprit din scris cu gândul să mă reapuc de roman la sfârșitul sesiunii. Din punctul acesta de vedere, aș spune că sesiunea nu s-a terminat nici acum! Nu știu ce va fi… 

6.Cum credeți că s-a transformat literatura românească după perioada comunistă? 

Dispariția cenzurii și a îndrumării ideologice a literaturii și culturii în general au adus câștiguri fabuloase pentru scriitori. Sigur, poezia reușea să se miște mai liber și în timpul comunismului, datorită sugestiilor șoptite și aluziilor pe care pe putea practica. Dar pentru proză, eseu și literatura de idei cele două dispariții au fost esențiale, au însemnat extinderea tematicii, afirmarea viziunilor personale și descătușare stilistică. Prin 2010 am ținut prima oară, la Tîrgu Mureș, conferința Un popor de seherezade. Explozia genurilor narative după 1990, în care mă ocupam nu doar de proză, ci șide teatru și film. Este fenomenul cel mai spectaculos din ultimele trei decenii. De atunci, am ținut conferința asta, mereu adusă la zi, la Iași, București, Bruxelles, Londra, München etc. Cred că prima versiune și cea de la München mai pot fi încă văzute pe internet. 

7.Ce părere aveți despre scriitorii de astăzi? 

Cum am spus că urmăresc noile apariții și ale consacraților și ale nou veniților, e limpede că îi socotesc scriitori cel puțin interesanți, unii se dovedesc foarte buni, uneori excepționali. Sigur, nu reușesc să urmăresc totul, dar sunt receptiv la sugestii. Pentru economie de energie și de timp

mi-am făcut un mic sistem de uz personal. Dacă primele 3 – 5 texte dintr-un volum de poezie nu-mi spun nimic, nu merg mai departe. În cazul prozei, eseului, literaturii de idei, am nevoie de lectura a 10 – 20 de pagini pentru a mă lămuri, dar nu sunt dogmatic, știu că unele cărți încep greu, dar apoi își dau drumul. 

8.Ce sugestii aveți pentru tinerii scriitori? 

Singura sugestie globală pe care o pot formula este să nu se lase în niciun chip dacă într-adevăr cred în destinul lor de scriitori, indiferent de câte obstacole, externe sau interne, le apar în față. Să facă orice pentru promovarea scrisului lor, cu excepția faptelor care trec dincolo de moralitatea publică. În rest, s-a întâmplat să fac sugestii punctuale, legate de manuscrise care mi-au fost supuse atenției, de poezii primite pentru pagina săptămânală de pe blogul Cercul Poeților Apăruți

9.Sfaturi pentru cititori? Unde vă pot aceștia urmări activitățile? 

Pentru informații generale este utilă pagina care îmi este dedicată pe ediția românească din Wikipedia. Iar activitatea mea curentă, noi apariții, poezii în premieră, lansări de carte, conferințe etc. este anunțată pe blogul meu – antoneseiliviu.wordpress.com – care suplinește cu succes pagina pe care o aveam pe Facebook, pe care am părăsit-o definitiv acum vreo cinci-șase ani. Dar la o simplă căutare pe google apar mai multe trimiteri decât ar fi nevoie. Apare ceea ce eu numesc „angoasa alegerii”! 

10.Vă mulțumim cu recunoștință pentru timpul acordat. Ați dori să ne dați un sfat, colectivului revistei, din punctul de vedere al unuia care a cunoscut îndeaproape acest tip de activitate? 

Și eu mulțumesc pentru că mi-ați dat ocazia să mă adresez unui public majoritar mult mai tînăr decît mine. Cum am scris cînd am distribuit-o pe blogul meu, revista este bună, îmi place, inclusiv faptul că este deschisă spre întreg fenomenul literar, deși subtitlul ar sugera o limitare. Slavă Domnului, aceasta nu există. Aș spune să o țineți așa, pe drumul ăsta. Dacă îmi trec prin cap sugestii punctuale, fără îndoială că le voi transmite. Mulțumesc din nou.

A consemnat,

Alexandru-Eusebiu Ciobanu-redactor-șef;

Lorena Moldovan-redactor-șef adj;

Iuliana Pasca-secretar general;

Georgiana Mihaela-secretar

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *