Traduceri

Jurnalul unui nebun (Lu Xun)

sursa internet

Doi frați, ale căror nume nu le voi menționa aici, amândoi buni prieteni de-ai mei în liceu, dar cu care am pierdut, ulterior, legătura, fiind departe timp de mulți ani. Cu câtva timp în urmă, am aflat că unul dintre ei a fost grav bolnav, și, fiindcă mă îndreptam spre casa părintească, m-am abătut puțin din drum pentru a-i vizita. Am întâlnit doar pe unul din ei, care mi-a spus că bolnavul a fost fratele lui mai mic. „Mă bucur că ai făcut un drum atât de lung pentru a ne vedea” a spus, „dar fratele meu s-a vindecat de ceva vrme și a plecat într-o altă localitate să ocupe un post oficial.” Apoi, râzând, a adus două volume ale jurnalului fratelui său spunând că din acestea se poate deduce natura bolii sale trecute și că nu vede vreun rău în a i le arăta unui vechi prieten. Am luat jurnalul cu mine, l-am citit în întregime și am descoperit că acesta suferise de o formă de mania persecuției. Scrisul său era incoerent, confuz și cu multe afirmații ciudate. În plus, a omis orice fel de dată, astfel încât numai în funcție de culoarea și diferențele scrisului s-ar putea spune că nu a fost scris tot deodată. Totuși, anumite secțiuni nu erau deconectate în întregime, iar eu am copiat o parte ca să o folosesc drept subiect pentru o cercetare medicală. Nu am modificat nici măcar o singură incongruență din jurnal și am schimbat doar numele persoanelor, chiar dacă acestea sunt țărani, necunoscuți lumii și fără consecințe. În ceea ce privește titlul, acesta a fost ales de către jurnalistul însuși după vindecarea sa, iar eu nu l-am schimbat.


I


În această seară, luna este foarte strălucitoare.
Nu am văzut-o de peste treizeci de ani; azi o văd, îmi împrospătează în special spiritul. Încep să realizez că în ultimii treizeci de ani am fost complet bezmetic, dar acum trebuie să fiu extrem de precaut. Altfel, de ce câinele familiei Zhao m-ar privi așa de două ori?
Am motive de a mă teme.

II


Astăzi luna nu a strălucit deloc, știu că nu e de bine. Dimineață am ieșit pe usă cu grijă, domnul Zhao Gui Weng m-a privit într-un mod foarte straniu: ca și cum s-ar teme de mine, ca și cum ar vrea să mă ucidă. Afară erau cam șapte, opt alte persoane, care mă vorbeau în șoaptă, temându-se că eu i-aș vedea. Toți cei pe care i-am întâlnit pe drum erau la fel. Cel mai fioros dintre ei mi-a rânjit cu gura deschisă. Am tremurat din cap până-n picioare realizând că aranjamentele lor erau pregătite. Nu m-am înspăimântat și mi-am continuat drumul. În fața mea era un grup de copii, care, de asemenea, mă vorbeau; privirile lor erau precum cea a domnului Zhao Gui Weng, iar fețele lor, foarte palide. Mă întrebam ce pică pot să-mi poarte copiii aceștia de se comportă așa. Nu m-am putut abține să strig: „Spuneți-mi!”, dar ei au luat-o la fugă.
Mă gândeam ce ură îmi poartă domnul Zhao Gui Weng, ce ură îmi poartă oamenii de pe stradă. Unicul lucru care îmi vine în minte este când acum mulți ani am vărsat niște apă și am dat cu piciorul peste un registru al domnului Gu Jiu, fapt de care acesta nu a fost deloc bucuros. Deși Domnul Zhao Gui Weng nu-l cunoștea, trebuie să fi auzit de undeva și să-și fi exprimat nedreptatea în numele altora, înțelegându-se cu oamenii de pe drum să-mi facă rău. Dar copiii? Ei nici nu erau născuți în acel moment, așa că, de ce și astăzi mă privesc în mod ciudat, de parcă le-ar fi frică de mine, de parcă ar vrea să mă ucidă? Aceasta mă înspăimântă și mă întristează. Am înțeles acum. Așa i-au învățat mamele lor.

III


Seara, niciodată nu pot să dorm. Fiecare lucru trebuie analizat pentru a putea fi înțeles. Există oameni care au fost pedepsitți cu bătaia de către judecători sau pălmuiți peste gură de către domnitori; altora le-au fost luate nevestele de către executorii judecătorești sau părinții lor au fost împinși la suicid de către creditori; atunci aceștia nu priveau cu atâta frică și ferocitate cum au făcut-o ieri. Cel mai ciudat lucru de ieri a fost atunci când, pe stradă, o femeie își bătea fiul spunând: „Băiete, trebuie să mușc niște îmbucături, ca să nu mă enervez!”, în același timp avea ochii îndreptați spre mine. Am tresărit, neputându-mă ascunde; oamenii cu colți și fețe verzi au început să râdă. Chen Lao Wu m-a prins și m-a târât acasă.
Ajuns acasă, ai mei s-au prefăcut că nu mă cunosc; privirea lor era identică cu a celorlalți. Când am intrat în studio, au încuiat ușa în urma mea, ca și cum aș fi fost un pui sau o rață. Oricât aș studia aceasta, nu pot să ghicesc exact detaliile.
În urmă cu câteva zile, fermierul din satul Lupului a venit să anunțe recolta slabă și i-a spus fratelui meu mai mare că un răufăcător din satul lor a fost ucis în bătaie de către ceilalți, apoi, câțiva oameni i-au scos inima și ficatul, le-au prăjit în ulei și le-au mâncat pentru a-și întări curajul. Când am făcut niște comentarii, amândoi mi-au aruncat priviri. Abia astăzi am realizat că privirea lor este precum a mulțimii de afară.
Îmi dau seama și tremur din cap până-n picioare. Ei pot să mănânce carne de om, atunci de ce nu ar putea să mă mănânce și pe mine?!
După cum se vede, cuvintele femeii „să mușc niște îmbucături”, zâmbetul mulțimii cu colți și fețe verzi și povestea fermierului de ieri sunt semnale secrete. Eu pot să văd că vorbele lor sunt otrăvitoare, râsetele lor sunt cuțite, dinții lor albi strălucesc: aceștia sunt canibali!
După mine, eu cred că, deși nu sunt un om rău, de când am călcat peste registrul familiei Gu, e greu de spus… Ei par să aibă ceva în gând, nu pot să ghicesc în totalitate ce anume. În plus, odată ce se fixează pe o persoană, vor spune că aceasta este rea. Încă îmi amintesc când fratele meu mai mare m-a învățat să scriu un eseu. Oricât de bună ar fi o persoană, dacă includeam câteva critici, el le încercuia ca un fel de aprobare. Dacă scriam câteva cuvinte de iertare a celor răi, atunci el spunea „Ai talent, ești unic!”. Cum aș fi putut eu ghici gândurile lor, mai ales atunci când era timpul să mănânce. Totul trebuie bine studiat și abia apoi va putea fi înțeles. În vechime, câteodată se mâncau oameni. Eu încă îmi amintesc, dar nu îmi este foarte clar. Am deschis cartea de istorie și am verificat-o. Această istorie nu are vărstă, pe fiecare pagină erau scrise strâmb cuvintele: „virute și moralitate”. Cum nu puteam dormi, am citit până la miezul nopții, când am început să văd cuvintele ieșind dintre fisuri, în întreaga carte erau scrise două cuvinte: „mănâncă oameni”!
În carte sunt scrise atât de multe cuvinte, fermierul a rostit multe vorbe, însă toți îmi zâmbesc și mă privesc cu ochi stranii.
Și eu sunt om, ei se gândesc să mă mănânce!

Traducere din limba chineză: Iuliana Pașca (Barcelona, martie, 2020)(Lu Xun, 呐喊/ Call to arms, Foreign Language Press, Beijing, 2010)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *