aforisme

Ionuț Caragea-Aforisme

Ionuț Caragea (n. 12 aprilie 1975, Constanța) a publicat peste 50 de cărți. Critica literară românească îl consideră drept unul dintre liderii generației de scriitori douămiiști și unul dintre cei mai atipici și originali scriitori de care dispune în prezent România. A obținut premiile pentru poezie „FrançoisVictor Hugo 2018” și „Mompezat 2019”, oferite de Societatea Poeților Francezi, cea mai veche și prestigioasă societate de poezie din Franța. Are numeroase premii naţionale şi internaţionale la concursurile de aforisme. Este inclus în cele mai importante antologii ale genului.

***

Aforismul este pepita de aur pe care aforistul o găseşte în meandrele inspiraţiei.

*

Amintirile miros a iarbă cosită.

*

Crucile nu sunt decât nişte pansamente pe faţa pământului.

*

Dumnezeu nu-şi trage niciodată sufletul, îl oferă necontenit.

*

După zeci de secole şi sute de războaie, oamenii încearcă să perfecţioneze o armă mai rece, mai dureroasă şi mai silenţioasă decât cea care l-a răpus pe Hristos: indiferenţa.

*

Lacrimile sunt păsări de foc care şi-au pierdut aripile.

*

Zilele negre, nopţile albe – clapele de pian pe care moartea cântă recviemul umanităţii.

*

Omul este o scânteie prinsă între două umbre: umbra celui ce este şi umbra celui care-a fost cândva.

*

Poetul – pasărea oarbă cu ciocul încovoiat spre propria inimă.

*

Poezia – trecerea de pietoni dintre viaţă şi moarte.

*

Lacrima este testamentul unui îndrăgostit.

*

Dumnezeu este arhitectul bolţii mele palatine, dar mi-a lăsat cuvintele să decorez teatrul acestei vieţi.

*

Dacă oamenii s-ar fi născut cu aripi, ar fi devenit păsări de pradă. În niciun caz îngeri.

*

Aşa cum se deschide nufărul deasupra lacului, aşa se deschide şi cuvântul deasupra lacrimii.

*

Inima mea este o batistă împăturită. Când o despăturesc, e cât cerul.

*

Sufletul meu este o bicicletă cu două roţi: inima şi creierul. Cândva a avut şi două roţi ajutătoare: mama şi tata.

*

Timpului nu-i tremură niciodată mâinile. Îşi plimbă încet bisturiul pe feţele noastre ca un criminal în serie îndrăgostit de arta sa.

*

Viaţa este un muzeu cu oameni de ceară care fug speriaţi de umbre, topindu-se.

*

Toate visele lumii pot încăpea într-o lacrimă.

*

Dragostea este o intersecţie cu sens giratoriu. Te-nvârţi în jurul aceleiaşi inimi până rămâi fără lacrimi.

*

Sufletul meu este un zmeu cu două sfori. O sfoară este alcătuită din lacrimi, iar cealaltă din vise.

*

Omul e lacrima care a curs din ochiul eternului vis.

*

Fericirea nu este nici albă, nici neagră. Este multicoloră, asemenea curcubeului, şi durează la fel de puţin.

*

Oare câte bătăi de inimă pot umple nimicul, tăcerea şi tot universul?

*

Poetul e o pană de înger înmuiată în lacrima cerului.

*

Poezia îi cade poetului în palmă ca o floare ruptă din cer.

*

Singurătatea leneveşte ca un şarpe la focul inimii, cu burta plină de amintiri.

*

În copacul vieţii, sufletul este o frunză, iar visele sunt nervurile sale.

*

Cel mai frumos instrument muzical este universul. Dumnezeu îi reglează corzile prin învârtirea galaxiilor.

*

Visăm cu deşteptătorul la tâmplă.

*

Omul fără credință este o caricatură a umbrei.

*

Gândurile sunt ca apostolii. Unul va reuşi mereu să trădeze.

*

Între palmele lui Dumnezeu – universul uşor ca o lacrimă. Între palmele omului – o lacrimă grea cât tot universul.

*

Poezia e mierea produsă din nectarul amintirilor.

*

Iubirea e ca o cană fierbinte de ceai. Se inspiră adânc, se soarbe încet și se ține cu grijă de toartă.

*

Toţi suntem proştii cuiva şi deştepţii nimănui.

*

Luciditatea, autosadism fără viciul fericirii.

*

Râul poartă și lacrima pietrei.

*

Poezia, rana genunchilor pe care se sprijină cerul.

*

Când mi-e dor de copilărie, reinventez cerul.

*

Sufletul trage de sforile sângelui, să bată clopotul inimii.

*

Cele mai rezistente aripi către Dumnezeu sunt genunchii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *