Cronică Literară

CHRISTIAN W. SCHENK – MESAJUL UNUI TALENT LITERAR ÎN CONFIGURAȚIA TINEREI LIRICI DE AZI

Poezia nu a murit, – nu va muri, pentru că ea este o componentă esențială a sensibilității umane; – ea își are locul discret în adâncul ființei umane, un modus vivendi a naturii noastre.  

Așa credea și poetul național al românilor, acum mai bine de un secol, așa crede azi și un tânăr poet al vremii noastre Claudiu Dumitrache, – pe același meridian, cu alt limbaj, cu alte orizonturi ale recepției lirice, cu alt conținut în vălmășagul realităților contemporane!  

Lumea cuvintelor încărcate de înțelesuri e purtătoare de mesaje ale poetului care mai crede în miracolul poeziei, în arta sublimării adevărului subiectiv, dar care vorbește inimii semenilor săi.  

Astfel, în „Boemia unui mort” descoperim aceste versuri puse într-o matrice însuși existenței poetului, a percepției sale. Ilustrul principe savant, membru al Academiei de Științe din Berlin, Dimitrie Cantemir, care a domnit puțin (1710), contemporan cu Petru cel Mare, aliat al acestuia contra turcilor la Stănilești, rămas în memoria posterității prin opera sa genială, care l-a înscris în rândul celor mai de seamă oameni din Europa acelui timp, pe frontispiciul bibliotecii St. Généviène (patroana Parisului), aflate alături de Panteonul Franței, Cantemir a scris acest mare adevăr în Hronicul vechimii romàno-moldo-valahilor din 1716: „Limba nebiruit martor este (Lingua invincibile testimonium est), ceea ce este adevărat nu numai pentru istorie, pentru arta literară cât mai ales în primul rând pentru poezie! Iubirea față de frumos, iubirea golită de straie pământești țintind înverșunat spre moralitate, spre moralitatea poeziei, dar și spre estetica urâtului cu tente expresioniste”.  

Una dintre poemele care condensează expresiv ceea ce Paul Valéry a numit eterna luptă a spiritului cu limba – renunță prin titlu perceptul biblic citat mai sus, adăugând foșnetul Veșnicului sau un însetat cal îngenuncheat bând din izvoarele timpului. Poema se numește „Chemare” și cităm din ea începutul și încheierea care sugerează eliberarea prin adevăr a permanentei lupte cu spiritul: „Aud un glas astral demult/ Nu pot răspunde, cred că-s mut/ Aud un râu ducând spre nord/ Eu sunt în mare, nu știu să înot/ Sunt aproape mort acum/ Miros tămâie și mult fum/ Totuși mai aud ceva/ Ani lumină, vocea ta…//.   

Lirism, modernitate, expresivitate autentică în densitatea și culorile verbului, poezia lui Claudiu Dumitrache este mesajul unui talent literar în configurația tinerei lirici de azi…  

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *