Articol

Mihai Tudose-Războiul celor Două Roze

Războiul celor Două Roze (14551485) este numele sub care mai este cunoscut războiul civil purtat cu intermitență pentru tronul Angliei între susținătorii Casei de Lancaster și cei ai Casei de York. Ambele case regale erau ramuri ale Casei Regale Plantagenet, avându-l ca strămoș comun pe regele Edward al III-lea. Numele generic de Războiul celor Două Roze nu a fost folosit în perioada în care

conflictul a avut loc, ci mai târziu, avându-și originea în formele și culorile blazoanelor celor două case regale: Roza roșie de Lancaster (), și Roza albă de York ().

Războiul a fost purtat de armate formate din vasalii feudali ai celor două case regale. Casa de Lancaster a avut sprijinitori în special în sudul și vestul țării, în timp ce sprijinitorii Casei de York proveneau în special din zonele de nord și de est. Războiul celor Două Roze, cu marele său număr de victime din rândul nobilimii, a fost o cauză principală a scăderii importante a puterii aristocrației, ceea ce a dus la creșterea puterii monarhiei centralizate a dinastiei Tudor.

Succesiunea disputată

Conflictele dintre cele două case regale au început în momentul detronării regelui Richard al II-lea de către vărul său, Henry Bolingbrokeduce de Lancaster, în 1399. În ciuda lipsei de moștenitori ai celui de-al treilea fiu al lui Edward al III-lea, John de Gaunt, Bolingbroke avea puține șanse să acceadă la tron. Conform precedentelor, coroana ar fi trebuit să fie moștenită de descendenții masculini al celui de-al doilea fiu al lui Edward al III-lea, Lionel de Antwerp. Richard al II-lea l-a și numit de fapt pe nepotul lui Lionel, Roger Mortimer, al IV-lea conte de March ca moștenitor prezumtiv. Până în cele din urmă, Bolingbroke, a fost încoronat rege sub numele de Henry al IV-lea. El a fost acceptat ca rege datorită lipsei de popularitate a domniei lui Richard al II-lea. Bolingbroke a murit în 1413. Fiul și succesorul său, Henry al V-lea, a fost un foarte priceput conducățor militar, iar succesele sale în luptele din Franța în războiul de o sută de ani i-au crescut foarte mult popularitatea, permițând casei de Lancaster să-și întărească poziția dominantă pe tronul Angliei. Scurta domniei a lui Henry al V-lea a supraviețuit unei conspirații conduse de Richard, conte de Cambridge, un fiu al lui Edmund de Langley, al cincilea fiu al lui Edward al III-lea. Cambridge a fost executat pentru trădare în 1415, la începutul campaniei franceze care a dus la bătălia de la Agincourt. Soția lui Cambridge, Anne Mortimer, pretindea și ea tronul, fiind fiica lui Roger Mortimer și prin aceasta descendenta lui Lionel de Antwerp. Henry al V-lea a murit în 1422 și Richard, duce de York, fiul lui Richard, conte de Cambridge, și al lui Anne Mortimer, a ajuns să pretindă coroana de la regele bolnav Henry al VI-lea .

Henry Tudor

Forțele lui Henry Tudor au învins armata lui Richard în bătălia de la Bosworth Field din 1485. Henry Tudor a devenit regele Henry al VII-lea al Angliei. Henry și-a întărit poziția prin căsătoria cu Elizabeth de York, fiica lui Edward al IV-lea și cea mai îndreptățită supraviețuitoare pretendentă la tron din tabăra Yorkistă. Astfel s-au reunit cele două case regale, reunind și cele două simboluri regale, trandafirul roșu și trandafirul alb, în noua emblemă, trandafirul roșu-alb – Trandafirul Tudor. Henry și-a întărit poziția executând toți pretendenții posibili pe care a reușit să-i prindă, o practică continuată și de fiul său, Henry al VIII-lea.

Cei mai mulți istorici consideră momentul ascensiunii lui Henry al VII-lea ca punct final al Războiului celor Două Roze. Alți istorici consideră că acest război civil s-a încheiat numai în 1487, odată cu victoria în bătălia de la Stoke, luptă purtată între forțele regale și cele ale unui pretendent la tron, Lambert Simnel, care se asemăna foarte mult din punct de vedere fizic cu tânărul contele de Warwick, cel mai îndreptățit pretendent-bărbat din tabăra Yorkistă. Încercarea lui Lambert Simnel a fost sortită din capul locului eșecului, deoarece tânărul conte era încă viu în costodia regelui Henry, așa că toată lumea și-a dat seamă de impostură. La Stroke, Henry a zdrobit forțele lui John de la Pole, conte de Lincoln, în felul acesta fiind îndepărtată ultima opoziție Yorkistă. Simnel a fost iertat pentru rolul său în rebeliune, fiind trimis să lucreze pentru restul zilelor în bucătăriile regale.

Genealogie

Acesta este un arbore genealogic simplificat care include membrii familiei regale engleze.

În continuare vă invităm să citiţi 8 lucruri mai puţin cunoscute despre Războaiele Rozelor.

1. Niciuna din case nu foloseau un trandafir ca simbol.

Războiul celor Două Roze îşi trage numele din culorile trandafirilor, pe care se presupune că fiecare casă îi folosea ca emblemă. Această legendă a apărut după ce Shakespeare şi alţii au scris despre ea, dar istoricii din prezent susţin că niciuna din case nu avea ca emblemă principală un simbol floral. Trandafirul alb era doar una din multele embleme folosite de casa York, în timp ce trandafirul roşu al Lancasterilor nu a fost adoptat ca simbol decât în anii 1480, când conflictul era deja spre final. Numele de „Războaiele Rozelor” a fost folosit abia în secolul XIX, dar până atunci erau cunoscute ca „Războaiele Verilor”.

2. Casa York şi Casa Lancaster erau descendenţi ai aceleiaşi familii.

Cele două Case se trăgeau din fiii lui Eduard al III-lea din Casa Plantagenent, care a condus Anglia între 1327 şi 1377. Cei din York erau descendenţi din al doilea şi al patrulea dintre fiii lui Eduard, în timp ce Lancasterii se trăgeau din al treilea fiu, John din Gent. Arborele genealogic complicat a permis ambelor facţiuni să aibă drept legitim asupra moştenirii regale, deşi, după standardele moderne, Casa York avea un caz mai puternic.

3. Una din cele mai misterioase dispariţii din istoria britanică a avut loc în această perioadă.

După ce regele Eduard al IV-lea din Casa York a murit, coroana a trecut la fiul său Eduard al V-lea. Pentru că acesta avea doar 12 ani, unchiul său, Richard, ducele de Gloucester, a fost numit regent. Eduard şi fratele său mai mic au fost trimişi să traiască în Turnul Londrei, pentru protecţie. Când unchiul lor şi alţi nobili au invalidat căsătoria tatălui lor, făcându-i fii ilegitmi, cei doi copii au devenit brusc prizonieri.  Ducele a uzurpat tronul, devenind regele Richard al III-lea şi, la scurt timp, cei doi prinţi au dispărut fără urmă. Scheletele celor doi au fost găsite în 1674, sub una din scările din Turn. Dar rămăşiţele lor nu au fost autentificate niciodată, deci soarta celor doi prinţi rămâne, încă, un mister.

4. Richard Neville, Contele de Warwick, a adus la tron atât familia York, cât şi Lancaster.

Unul din cei mai bogaţi şi mai puternici nobili din acea perioadă, Contele de Warwick era iniţial un susţinător al casei Lancaster. Într-un joc pentru putere, l-a ajutat pe Eduard al IV-lea să ajungă la tron şi să conducă în numele casei York. O dispută legată de soţia aleasă de Eduard l-a făcut să schimbe taberele şi să îl susţină pe Henry al VI-lea, care a câştigat războiul pentru Lancasteri şi a pus bazele dinastiei Tudor. Aceste mişcări politice l-au făcut să primească numele de Kingmaker.

5. Elizabeth Woodville era cunoscută ca Regina Albă.

Soţia aleasă de Eduard al IV-lea, Elizabeth era considerată cea mai frumoasă femeie din insula Britaniei, dar se trăgea dintr-o familie mai puţin bogată.

6. Margareta de Anjou conducea casa Lancaster.

Deşi moştenitorul din casa Lancaster era Henry al VII-lea, care avea 28 de ani, mama sa, Margareta de Anjou era cea care lua deciziile militare şi strategice. Pentru că soţul ei, Henry al VI-lea, avea probleme psihice, ea a condus de fapt regatul înaintea Războaielor Rozelor, iar când luptele au început, a continuat să facă asta.

7. Bătălia finală de la Bosworth nu a avut loc la Bosworth

În acea perioadă, bătălia era cunoscută ca bătălia din Redemore, de la „reed”, pentru că locaţia era o mlaştină şi era plină de papură. A luat numele de Bătălia de la Bosworth abia 25 de ani mai târziu.

8. Războiul celor Două Roze au fost inspiraţia lui George R.R. Martin pentru Urzeala Tronurilor.

Multe aspecte din cunoscuta serie de cărţi a lui Martin sunt bazate pe evenimente şi locaţii reale. Casele Stark şi Lannister sunt bazate pe York şi Lancaster. Zidul din Nord este bazat pe Zidul lui Adrian, care despărţea în vremea Imperiului Roman, Anglia de Scoţia. Nunta Roşie are la bază două evenimente asemănătoare din istoria scoţiană: Cina Neagră si Masacrul din Glencoe.

Bibliografie: 

  • Haigh, Philip A (1995). The Military Campaigns of the Wars of the RosesISBN 0-7509-0904-8
  • Worth, Sandra (2003) „The Rose of York: Love & War” ISBN 0-9751264-0-7
  • Weir, Alison (1998). Lancaster and York: the Wars of the RosesISBN 0-7126-6674-5
  • Prima carte din seria Războiul celor Două Roze, de Conn Iggulden.