Poezie

Maria Dobrescu-Psalm

Psalm

 

 

Nu mă voi teme, Doamne, de întunericul pe care mi-l așterni în cale!

Voi lăsa licurici în urmă ca fiii să-mi găsească pașii

Să nu mă urgisești, Doamne, pentru trufia de voie și fără de voie

Sunt Eva Ta acoperită de păcat, alungă-mă din raiul cuvintelor pline de caznă

Le-am iubit, Doamne, le-am cules din mărul ispitei cu înverșunare

Dar copacul s-a ridicat tot mai sus, lăsându-mă pe mine un fir de iarbă, 

S-a-nălțat plin de rod întru slava Ta, pe mine m-a făcut o pasăre fără picioare

Să nu mă pot lăsa pe crengile lui, să-i alint doar frunzele cu zborul meu rotit, 

Să culeg merele căzute pe iarbă și, niciodată pe cele de pe ramurile de sus

Așa m-am împrietenit eu cu licuricii care-mi cereau vești din lumea de sus

În schimbul felinarelor cu care mă călăuzeau spre tărâmul cuvintelor tainice

Iartă-mă pentru stropii de sânge care-au atins papirusurile galbene 

Miluiește-mi, Doamne, anii din pustie și singurătățile din pământul uscat

Aduc iubirea la judecata cerurilor Tale, singura fericire fără tină

Îți pun la picioare sufletul și miracolele pe care mi le-ai împărtășit 

Sunt robul Tău întru lumină, întru viață și moarte.  

 

 

Saint-Saëns

 

 

Îngerul meu,

cu suflet de vioară

zburdă pe corzi în sus

și în jos

punând praf auriu

de pe aripi, de pe tălpi,

de pe buze

peste Rondo-ul lui Saint-Saëns.

 

 

Fetiţa cu cercul

 

 

Cu bagheta magică de dirijor

plimbă cercul de bicicletă gol

ca o pâine rotundă fără miez,

ca un ochi părăsit de lumină,

ca o fântână fără apă,

într-o rotire eternă,

fără început şi fără sfârşit 

Cercul de fier despuiat

ca un copil la baie,

dezbrăcat de razele sale

ce-l învârteau pe degete

pe π, 

se rostogoleşte 

prin poteca plină de praf 

în care se scaldă

o familie de rândunici

În urma ei, 

în colbul ca un preş zdrenţuit,  

se-aştern un covor de tălpi goale 

şi un drum subţire 

ca o frânghie de rufe, 

lăsând urmele copilăriei

şi ale jocului

pe uliţa satului

Rostogoleşte soarele pe stradă,

de-a lungul şi de-a latul zilelor,

cu cercul de bicicletă ruginit, 

cu băţul de lemn

ducându-l când înspre miazăzi,

când spre miazănoapte,

desenând planete

din pulberea drumului

ce se învârte în jurul Căii Lactee  

Răsuceşte limbile orologiului vechi, 

roteşte orele

ca Pământul în jurul Soarelui,

alergând cu cercul şi umbra lui 

ce se ţine scai după ea 

ca noaptea după zi 

şi ziua după noapte

pentru a ajunge din urmă 

clipele care se pierd 

Umbra se-agaţă de ea

pentru toată viaţa

ca un copil ţinut la sân,

ca un inel de logodnă,

ca veşmintele de doliu,

hrănind-o cu jocurile copilăriei,

cu miracolele iubirii

şi suferinţele inimii

Târziu, umbra 

se va despărţi de ea

lăsând-o singură în lumi străine,

fără urmele de cerc în praf,

fără cercul de bicicletă veche 

cu care învârtea Soarele, 

fără pulberea stelelor 

ce rostogolea zilele

şi nopţile

Va rămâne singură 

într-un colb necunoscut,

într-o lume a întunericului

unde nu se întrevăd drumul

şi umbrele cercului de bicicletă veche

 

***

MARIA DOBRESCU

jurnalistă, realizatoare de televiziune şi radio,

artist vizual, manager de proiecte, autor

Membră a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România