Subsemnata, domiciliată în…STRADA, NUMĂR, COLȚ CU VÂRTEJUL FRICII….
Recunosc, debusolarea mă bântuie agățată de coada veninoasă a fricii.
Mereu ni se repetă pe toate canalele TV, în toate limbile, din toate colțurile lumii: Stați în case! NU ieșiți!! NU vorbiți cu necunoscuți! NU dați mâna cu nimeni! Vai de voi dacă îmbrățișați un prieten!
Vechile obiceiuri s-au topit în hățișul fricii vineție, grețoasă care ne vlăguiește.
Ei, dar suntem oameni din epoca hipertehnicizații. Nu ne este chiar la îndemână să ne claustrăm. Ca să ne revenim, inspirăm adânc și ne aducem aminte de strămoși. Îi cam uitasem multă vreme între paginile unor istorii care nu ne prea interesau.
Brusc, ei, care au murit în războaie, sau, le-au învins, au trăit și după măceluri groaznice, ei ne dau acum dramul de curaj. Dacă dragii de ei au supraviețuit, putem și noi.Suntem urmașii lor.Vrednici.Chiar dacă nu avem a lupta cu vreo armă vizibilă, cunoscută.
Virusul nu e la vedere precum dușmanii de altă dată, oh, și nici supersonic nu este, de-ar fi, repede l-ar dibui armata performantă, dar, avem în schimb, armate de cercetători, de medici.Și tratate științifice despre speranță.
Sperăm. Eu nu fac excepție. Butonez pe canale de TV, primesc mesaje felurite care mai de care până mă doare capul.Privesc pe fereastra care arată Mollul, acum cu luminile stinse. O mașină a Poliției, postată la colțul blocului meu, are semnalele luminoase pornite non stop. Am văzut eu și alte scene mai tulburătoare.În decembrie 89, aici erau tancuri și soldați. Pentru că este o intersecție importantă a orașului.
Va urma…
